Sportul reprezintă una dintre cele mai bune şcoli
ale vieţii în care învăţăm să ne cunoaştem unii pe alţii, să ne evaluam
aptitudinile şi slăbiciunile, să respectăm reguli de convieţuire în
colectivitate, să trecem peste un eşec şi să fim mândri când ne depăşim
limitele. Toţi adolescenţii ar trebui să practice activităţi fizice sau
chiar un sport de performanţă. În cazul sportului de performanţă,
principalul risc este angajarea lor totală în această activitate,
studiile rămânând pe un plan secundar, astfel că, în loc să fie un
prilej de bucurie pentru întreaga familie, poate fi un izvor de
conflicte.
Însă cu răbdare şi înţelegere, aceste probleme pot fi depăşite
printr-o disciplină şi un program adecvat, care de altfel va forma
conduite şi comportamente solide şi benefice pentru stilul de viaţă al
viitorului adult. Trebuie ţinut cont şi de faptul că în practicarea unui
sport de performanţă, competiţia este exclusiv a adolescentului şi nu a
părinţilor. Presiunea exercitată de părinţi asupra copilului pentru
obţinerea performanţei poate fi uneori mai greu de suportat decât
stresul provocat de antrenarea fizică şi psihică pentru competiţie.
Sporturile colective
Sporturile colective au multiple avantaje, pe lângă un consum
sănătos de energie fizică, deprinderea vieţii în comun, respectarea
regulilor comunitare şi plăcerea de a aparţine unei colectivităţi cu un
scop comun.
Sporturile individuale
Sporturile individuale suscită de asemenea un interes deosebit în
adolescenţă - perioadă în care afirmarea sinelui, conservarea spaţiului
propriu şi, implicit, a identităţii, sunt probleme atât de delicate.
Trebuie permisă adolescentului alegerea unui sport către care se simte
atras şi nu unul impus de părinţi, chiar dacă acesta face parte dintre
aşa-numitele sporturi violente. Acestea reprezintă o modalitate ideală
de exprimare şi canalizare a agresivităţii şi de depăşire a complexelor
de inferioritate şi a timidităţii. Gama este largă: judo, karate, box
sau alte sporturi de luptă. În acest sens trebuie subliniat faptul că nu
mai există azi sporturi pentru băieţi şi sporturi pentru fete, asemenea
clişee fiind depăşite.
Din păcate, nu se poate conta prea mult
pe sportul din şcoală. Oricare ar fi meritele celor care predau această
disciplină, ei putând orienta adolescenţii către alegerea unui sport şi
suscita chiar adevărate pasiuni pentru acesta, activitatea lor se
înscrie în cadrul unei programe şcolare. Sportul din şcoală nu va avea o
valoare de angajare personală atât de mare ca acela practicat în cadrul
unui club în care adolescenţii întâlnesc alţi tineri decât cei pe care
îi văd zilnic timp de câteva ore la şcoală, dar nici nu trebuie ocolit
sau substituit cu alte activităţi intelectuale statice, care nu permit
acea descărcare de energie şi încărcare pozitivă atât de necesară pentru
buna funcţionare a organismului, pe care numai mişcarea fizică o poate
furniza.
