Sportul potrivit pentru o sănătate mai bună

Practicarea unui sport ar trebui să devină un “must have” în viaţa fiecăruia dintre noi. Mult timp s-a crezut că mişcarea este un moft al persoanelor care doresc să slăbească  sau al celor care au prea mult timp liber. Orele de educaţie fizică au fost ignorate, copiii au ales televizorul sau computerul în detrimentul mişcării în aer liber, iar adulţii nu s-au înghesuit în sălile de gimnastică sau în parcuri pentru a face sport.
Azi, însă, sportul este privit mai degrabă ca o “necesitate” cu numeroase beneficii. Mişcarea are ca rezultat nu doar pierderea unor kilograme, ci şi o sănătate şi o viaţă mai bună. Cu ajutorul exerciţiilor fizice practicate regulat, sistemul cardiovascular şi respirator funcţionează mai bine, iar imunitatea creşte. De asemenea, starea noastră psihică este mult mai bună.

Chiar dacă recunoaştem aceste avantaje, trebuie să ştim că pentru fiecare afecţiune, există un sport sau un set de exerciţii fizice recomandate, ce pot ameliora considerabil starea noastră de sănătate.

Osteoporoza

Sedentarismul şi o alimentaţie săracă în Calciu şi Vitamina D sunt printre principalele cauze ale apariţiei osteoporozei. Sportul te ajută să creşti rezistenta oaselor, să previi sau să ameliorezi osteoporoza. Exerciţiile recomandate în acest caz sunt alergarea, joggingul, ridicarea de greutăţi, tenis sau baschet. Trebuie să ţii minte, însă, că alergarea este sportul cheie aşa că aleargă 30 de minute pe zi, de 3-5 ori pe săptămână.

Afecţiunile cardiovasculare

După cum spuneam mai sus, sportul ajuta considerabil funcţionarea sistemului cardiovascular. Atunci când facem mişcare, mai mult sânge se pompează spre organele corpului, inclusiv spre inimă, crescând astfel cantitatea de oxigen. În cazul afecţiunilor de acest tip, exerciţiile aerobe sunt de preferat. Plimbările, ciclismul, joggingul, toate pot fi potrivite pentru sănătatea inimii. Indicat ar fi să practicăm sport între 30-60 de min pe zi, de 3 ori pe săptămână.

Diabetul zaharat

Mulţi pacienţi diagnosticaţi cu diabet zaharat cred că mişcarea le este contraindicata. Nimic mai fals. Sportul ajută la îmbunătăţirea indicelului glicemic şi menţine greutatea sub control. Totuşi, sporturile extreme sunt total interzise în acest caz. De asemenea, pacienţii care se tratează cu insulină, cei care urmează o dietă hipoglucidica şi cei care au diabet zaharat asociat cu diverse alte complicaţii de tip respirator, hepatic, renal sau cardiovascular ar trebui să evite efortul fizic şi să ceară sfatul medicului specialist.
În cazul celorlalţi, mişcarea este chiar recomandată: volei, baschet, tenis, ciclism, fotbal, jogging, toate sunt sporturi care ajută la ameliorarea sau ţinerea sub control a simptomelor caracteristice diabetului zaharat.

Astmul

Foarte mulţi copii şi adulţi sunt astăzi diagnosticaţi cu astm. Una dintre afecţiunile ce necesită tratament îndelungat, astmul nu are contraindicaţii cu privire la practicarea unui sport, ba dimpotrivă. Asta, bineînţeles, dacă boala este ţinută sub supraveghere de un medic pneumolog sau alergolog, medicaţia prescrisă fiind respectată. Sporturi ca înotul sau alergatul ( moderat ) pot ajuta la o mai buna funcţionare a plămânilor şi a aparatului respirator.Totuşi, e foarte important să te fereşti de factorii alergeni: praf, poluare, aer rece şi să ai la îndemână spray-ul recomandat de medic. Opreşte-te imediat ce simţi că nu mai ai energie, nu mai poţi respira normal, ai dureri în piept sau auzi acel wheezing specific astmaticilor. Aşadar, pe cât de important este sportul în ameliorarea simptomelor astmului, pe atât de necesar este să îţi iei toate măsurile de precauţie pentru a te asigura că îţi ţii astmul sub control. Ca şi sporturi de evitat, menţionăm scuba divingul, un sport periculos în majoritatea problemelor de sănătate. De asemenea, dacă ai astm şi vrei să practici sporturi de iarnă ( hockey, patinaj), cere mai întâi sfatul medicului.

Sindromul colonului iritabil

O afecţiune comună, întâlnită la foarte multe persoane. Simptomele sunt variate, de la constipaţie, dureri abdominale sau balonare. Se pare că unul dintre factorii declanşatori este chiar stressul. Practică timp de 30 de minute pe zi, de 3-4 ori pe săptămână un sport care să îmbine exerciţiile fizice cu relaxarea psihică sau meditaţia. Yoga, artele marţiale,cum ar fi Tai Chi, gimnastică în apă, înotul, toate sunt sporturi recomandate în cazul sindromului de colon iritabil, dar şi în alte afecţiuni, ca de exemplu atac de panică, anxietate sau depresie.

După cum vezi, mişcarea nu este contraindicată celor care suferă de diverse afecţiuni. Ea ajută la ameliorarea simptomelor şi chiar la vindecarea bolilor pe care le vedem uneori ca pe nişte obstacole. E foarte important să fim în permanentă comunicare cu medicul nostru, să respectăm indicaţiile lui, să urmăm tratamentul prescris şi nu în ultimul rând să ne ascultăm corpul. Doar el ne poate spune când suntem pe calea cea bună sau când trebuie să mai ajustăm puţin viteza cu care practicăm sport.
Flag Counter

Header Ads

Topindex.ro - Director web Top25.ro
Web Top Gratuit
Web Top Gratuit
Reaver.ro - Director Web SEO cu transfer de Page Rank Arhivarul, motor de cautare si director web romanesc Director web Catalog web util Bloguri, Bloggeri si Cititori SEO Romania I'm listed in News & Media SEO