Graţie numeroaselor modificări pe care le produce în organism, cât şi condiţiilor igienice în care se practică, înotul reprezintă unul dintre cele mai complete sporturi; el favorizează dezvoltarea calităţilor de rezistenţă, viteză, îndemânare etc.
Sportul în general şi înotul în particular prezintă mai multe efecte:
♦ prin înot se dezvoltă trăsături pozitive de caracter precum: hotărârea, curajul, perseverenţa, răbdarea, dorinţa de a învinge dificultăţile;
♦latura educaţională se dezvoltă în climatul sportivităţii, al eticii vieţii sportive (obişnuirea cu ordinea şi disciplina, cu respectul şi ajutorul reciproc, se repercutează pozitiv pe plan educativ);
♦ înotul trebuie studiat ca fenomen social; el poate fi o componentă a timpului liber, care trebuie valorificat la maximum, bine organizat şi create condiţiile dezvoltării înotului în viaţa modernă.
Influenţa înotului asupra inimii şi a circulaţiei sanguine
Înotul este o activitate de rezistenţă, care se dobândeşte prin repetare, prin „arta de a respira în apă”, principalul beneficiar fiind sistemul cardiovascular. Înotul are influenţă asupra activităţii aparatului cardiovascular prin accelerarea contracţiilor cardiace, creşterea tensiunii arteriale şi a presiunii venoase precum şi prin mărirea volumului cardiac.Această influenţă, cumulată cu efectul mişcărilor executate în timpul înotului, duce la dezvoltarea musculaturii inimii, respectiv a auriculelor şi a ventriculelor. Fortificarea muşchiului cardiac influenţează în mod favorabil activitatea inimii şi circulaţia în general. În repaus, presiunea sistolică scade, iar cea diastolică creşte, adică se îmbunătăţeşte tensiunea arterială diferenţiată şi se măreşte elasticitatea vaselor. Sub influenţa înotului au loc modificări în compoziţia morfologică şi chimică a sângelui.
Influenţa înotului asupra respiraţiei
Antrenamentul la înot dezvoltă toate funcţiunile fundamentale ale organismului dar are o influenţă majoră asupra aparatului respirator. Din acest punct de vedere, înotul poate fi considerat ca unul dintre cele mai eficace exerciţii respiratorii. El poate fi recomandat, în scopul dezvoltării aparatului respirator, tuturor sportivilor, indiferent de specialitatea lor sportivă, deoarece dezvoltă în special muşchii respiratori şi musculatura spatelui, având influenţă asupra respiraţiei şi asupra corectitudinii ţinutei.Solicitarea crescută a tuturor grupelor musculare prin efectuarea mişcărilor de înot, împreună cu intensificarea respiraţiei, precum şi presiunea exercitată de apă asupra corpului, duc la o dezvoltare substanţială a muşchilor respiratori, mărind capacitatea respiratorie şi ventilaţia pulmonară, realizându-se o apnee voluntară şi o dilataţie toracică.
Poziţia orizontală favorizează mişcările de inspiraţie, iar pentru expiraţie este solicitată diafragma şi musculatura abdominală care înving presiunea apei. Înotul contribuie la dezvoltarea cutiei toracice, dezvoltare care asigură o capacitate vitală mare în comparaţie cu alte discipline sportive. Astfel, prin înot se realizează o îmbunătăţire substanţială a ritmului respirator.
Începătorului i se pun probleme noi, printre care aceea de a-şi putea păstra echilibrul corpului în poziţia de înot, în condiţiile executării mişcărilor pentru înaintare, coordonarea mişcării membrelor executate în acelaşi scop şi coordonarea acestor mişcări cu mişcările respiratorii. În ceea ce priveşte simţul echilibrului şi al poziţiei corpului, un rol important îl are analizatorul vestibular.
Influenţa înotului asupra atitudinii corpului
Privit din punct de vedere al adaptării funcţionale, faptul că înotul se desfăşoară în poziţie orizontală (folosită un timp îndelungat, pe parcursul activităţii sportive) poate produce modificări semnificative asupra sistemului osteoarticular: articulaţiile fiind eliberate de greutatea corpului, lucrează lejer – astfel explicându-se creşterile în înălţime, atât de căutate prin practicarea înotului.Aparatul locomotor se dezvoltă printr-o creştere proporţională a indicilor dezvoltării fizice. Prin înot se favorizează poziţia corectă pe apă a capului şi a corpului care, asociat cu caracterul simetric şi ciclic al mişcărilor, duce la obţinerea unei atitudini corecte a corpului.
Eliberarea coloanei vertebrale de greutatea corpului asociată cu activitatea intensificată a muşchilor respiratori, au o influenţă profilactică şi terapeutică în combaterea deformaţiilor coloanei vertebrale. Mişcările de înot specifice procedeelor tehnice măresc considerabil mobilitatea coloanei, întărind totodată întreaga musculatură a trunchiului.
Practicând înotul se modifică şi forţa musculară. Mişcările fiind lipsite de încordări mari, contribuie la dezvoltarea fusiformă a musculaturii. Este poate unicul sport la care toate grupele musculare se folosesc proporţional. Pe măsura îmbogăţirii experienţei motrice în apă se formează calităţi specifice precum: simţul apei, „o supleţe generală”, o mobilitate articulară bună şi o capacitate de relaxare musculară.
Înotul contribuie la dezvoltarea şi la menţinerea proceselor vitale iar corpul capătă o dezvoltare armonioasă prin angrenarea în înot a întregului sistem muscular. Umerii se lărgesc, toracele cuprinde plămâni bine dezvoltaţi, muşchii sunt lungi şi proporţionali; oferind un bun randament în muncă, muşchii sunt adaptabili în orice fel de activitate.
Alte modificări produse în organism sub influenţa înotului
Metabolismul este solicitat printr-un consum caloric mare, iar procesele de producere metabolică a energiei devin mai economice prin antrenamente sistematice de înot. Pierderea de căldură determină la rândul ei o creştere substanţială a arderilor la nivelul ţesuturilor, intensificând metabolismul general, lucru ce se manifestă prin creşterea poftei de mâncare.Prin înot sunt stimulate funcţiile glandelor endocrine, în special a glandei tiroide, prin accelerarea arderilor tisulare. Acest efect justifică înotul terapeutic prescris în obezitate, când metabolismul este încetinit.
Sistemul nervos este şi el influenţat la rândul său prin înot, prin înviorare sau prin calmare. Înotul recreativ mai are un rol de echilibrare a funcţiilor scoarţei cerebrale, contribuind astfel la reglarea proceselor nervoase la persoanele solicitate psihic. Din statisticile medicale de specialitate reiese că înotătorii prezintă procentajul cel mai coborât de dereglări neurovegetative. Apa, prin calităţile ei, exercită un puternic efect tonifiant asupra sistemului nervos, fenomen care stă la baza recomandării înotului în astenii nervoase, tulburări psihice şi neurovegetative. Buna dispoziţie pe care o creează deplasarea în mediul acvatic influenţează în mod favorabil psihicul.
O altă influenţă pozitivă a înotului constă în îmbunătăţirea coordonării motrice şi în dezvoltarea unui simţ al ritmului.
Un efect favorabil asupra funcţiei sistemului nervos şi în acelaşi timp cu acţiune asupra stimulării circulaţiei sângelui îl au şi radiaţiile solare. Radiaţiile solare, mai ales razele ultraviolete, contribuie la sintetizarea vitaminei D, deosebit de importantă pentru organismul tânăr. Vitamina D previne rahitismul, boală specifică copiilor, caracterizată prin tulburări în creşterea generală şi în cea a oaselor.
În general, este bine să se înceapă acest sport de la vârsta de 5, 6 ani, dar este posibil să se înceapă de la 3 – 4 ani şi chiar mai devreme, copiii fiind activi, receptivi şi flexibili. Prin practicarea înotului se tonifică în general corpul fizic, prin solicitarea armonioasă a muşchilor, a articulaţiilor şi a sistemului osos. În principiu, toate bolile pot fi măcar în parte abordate prin practicarea înotului, dar ameliorări considerabile s-au observat în astm (şi alte afecţiuni respiratorii), în diabet (scade insulina), în boli ale sistemului osos (în special pe coloană) şi chiar în afecţiuni ale inimii.
Senzaţia accentuată de bine, de confort, este sporită şi de excluderea implicaţiilor neplăcute ale transpiraţiei, care apare la efortul fizic în aer liber. În acelaşi timp, cadrul în care se desfăşoară activitatea de înot acţionează asupra mentalului, ajutându-l să se relaxeze.
Calirea organismului
Călirea organismului asigură adaptarea mai rapidă a copiilor la schimbările de temperatură ale mediului înconjurător, fără influenţe negative. De asemenea, călirea mai are influenţă asupra caracterului copiilor, creându-le stări psihice favorabile dezvoltării voinţei, disciplinei, învingerii greutăţilor etc.Folosirea acţiunilor favorabile ale mediului înconjurător, în cadrul unor proceduri sistematizate adică, asocierea apei cu ceilalţi factori naturali, contribuie la creşterea rezistenţei generale a organismului, realizându-se călirea la schimbările de temperatură şi umiditate. Corpul se acomodează cu temperatura apei datorită termoreglării. În înot termoreglarea este solicitată nu numai datorită faptului că apa are, de obicei, o temperatură mai scăzută decât a aerului (deci şi decât corpul înotătorului), cât mai ales datorită conductibilităţii sale termice, care este mult mai mare decât a aerului (apa este mai bună conducătoare de căldură decât aerul).
Temperatura scăzută a apei duce la pierderea de căldură şi declanşează prin mecanismul termoreglării reacţiile de apărare ale organismului. Prin intensificarea proceselor metabolice se măreşte capacitatea circulatorie şi de respiraţie. Rezistenţa la frig şi la căldură diferă de la un individ la altul.
Călirea este un proces complex care are o mare influenţă asupra organismului copiilor. În acest sens, un rol important revine temperaturii apei care exercită o influenţă activă asupra vaselor sanguine. Temperatura favorabilă a apei este de 23 – 24°C. Apa rece produce o constricţie a vaselor în urma căreia se cedează mai puţină căldură mediului înconjurător. Concomitent cu acest fenomen, organismul începe să producă căldură, lucru ce duce în faza următoare la o dilatare a capilarelor, deci la o mai bună circulaţie periferică. Această eliberare crescută de căldură este legată întotdeauna de o îmbunătăţire a schimburilor ce au loc la nivelul ţesuturilor.
Dacă se prelungeşte activitatea în apă, urmează o nouă perioadă de vasoconstricţie, care duce la apariţia frisoanelor. Acesta este semnul că între procesele de cedare şi producere a căldurii nu mai există un echilibru, simptom căruia trebuie să i se acorde o mare atenţie în lucrul cu copiii, pentru a preveni apariţia frisoanelor. În acelaşi timp, se va încerca prelungirea duratei lecţiilor, acestea determinând creşterea căldurii emanate şi contribuind astfel la realizarea călirii.
Temperatura apei fiind întotdeauna mai scăzută decât a corpului, organismul, pentru a se adapta la mediu, va cheltui un surplus de energie. Sub influenţa apei reci, schimburile gazoase se măresc. Apa rece produce şi unele modificări în compoziţia sângelui, element extrem de însemnat pentru funcţionalitatea normală a circulaţiei şi respiraţiei. Înotând într-o apă rece, numărul globulelor roşii din sânge scade, globulele albe cresc, iar hemoglobina (pigment pe care se fixează oxigenul pentru a fi transportat la celule) creşte. Toate aceste modificări reprezintă reacţii de adaptare a organismului.
Vasele de sânge suferă de asemenea, modificări importante: la început se produce o restrângere a calibrului lor (vasoconstricţie), fenomen ce apără corpul înotătorului de o pierdere prea mare de căldură.
Inactivitatea într-o apă de 17°C produce o pierdere de 2 calorii pe minut; înotul moderat într-o apă de 17 – 21°C, cauzează pierderea a 9,5 calorii pe minut; înotând repede, pierderea ajunge la cca. 12 calorii. Caloriile necesare efectuării mişcărilor de înot şi acomodării cu apa rece se realizează prin creşterea metabolismului general.
Un organism călit înseamnă un organism rezistent la frig, la cald, la vânt, la ploaie şi la diverşi alţi factori. Această călire se capătă prin antrenament şi, ca orice antrenament, trebuie să respecte anumite reguli.
Călirea organismului se face după anumite principii:
♦ gradarea – călirea la frig se începe cu o temperatură mai ridicată, care se scade treptat;
♦ variabilitatea factorilor de călire – călirea corpului trebuie începută sistematic, din prima copilărie;
♦ diversitatea factorilor de călire – pentru a forma un organism rezistent trebuie utilizaţi factori cât mai diferiţi (apă rece sau caldă, aer uscat sau umed, raze solare, vânt, ploaie etc).
Un organism călit este mai rezistent la boli, mai ales în anotimpul rece, şi devine astfel capabil de un randament mai mare în antrenamentul sportiv. Înotul constituie el însuşi un procedeu de călire, deoarece se practică în condiţii variate de temperatură a apei şi a aerului. Echilibrul care se stabileşte între organism şi mediu asigură desfăşurarea normală a vieţii, ori activitatea oricărei fiinţe vii se desfăşoară sub influenţa permanentă a mediului înconjurător.
Înotătorii sunt în general mai rezistenţi. Prin înot capacitatea de termoreglare a organismului se îmbunătăţeşte şi corpul înotătorului ajunge la un asemenea grad de adaptabilitate încât senzaţiile de frig trec în câteva minute, simţindu-se în deplinătatea forţelor sale chiar şi într-o apă mai rece.
Toate aceste date de fiziologie ilustrează aportul înotului la procesele de călire a organismului, procese menite să conducă la creşterea rezistenţei generale a corpului omenesc, la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Înotul este considerat ca un factor activ terapeutic şi curativ în cadrul terapiei funcţionale complexe, recuperatorii. Efectele majore le are asupra sistemelor cardio-respirator, neuromuscular, neuropsihic şi neurovegetativ (în apă caldă 28° – 32° C, cu plante, săruri minerale etc.).
Mijloc de tratament in diferite afectiuni
Modificările imediate sau de durată, produse în organism în urma practicării înotului, constituie suportul pentru înţelegerea principiilor care stau la baza recomandării lui ca mijloc de tratament, „terapie funcţională” în diverse boli. Ca mijloc terapeutic asociat cu factorii naturali de călire (soare, aer, apă), înotul contribuie la întărirea sănătăţii şi la dezvoltarea armonioasă a corpului.Influenţele favorabile pe care le exercită apa mării asupra organismului uman se datorează nu numai efectului răcoritor al acesteia. Ele intră concomitent în acţiune cu încălzirea soarelui, cu masajul exercitat de izbirea ritmică a valurilor, cu activarea circulaţiei pe calea înotului sau a contrastului dintre temperatura corpului şi aceea a apei mării, ceea ce constituie efecte benefice asupra organismului.
Ulterior, paleta acestor influenţe favorabile s-a lărgit mult, ca urmare a faptului că medicina modernă a aprofundat între timp şi acest aspect al terapeuticii, de pe poziţiile ultimelor achiziţii ale tehnicii de studiu şi experimentale. Astfel, s-a constatat că multe din aceste influenţe se datorează ionilor multipli pe care apa de mare îi conţine, în special a acelora de sodiu, potasiu, magneziu şi iod. Prin intermediul pielii, ionii menţionaţi au toate şansele să ajungă în lichidele organismului. Această absorbţie de ioni, respectiv acest dialog dintre organism şi apa mării se diminuează considerabil când temperatura apei este scăzută. Prin sărurile existente (iod, sulf, clor, fosfor, fier) în apa de mare sau în lacuri naturale, ele pătrund în corp prin piele, favorizând creşterea osoasă şi îmbunătăţirea funcţiilor organismului.
Alături de gimnastica medicală, înotul contribuie la corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale; înotul pe spate este recomandat pentru corectarea cifozelor, brasul ajută la corectarea scoliozelor. În general, înotul, fără a ţine seama de particularităţile procedeelor tehnice, întinde coloana vertebrală, întăreşte muşchii de o parte şi de alta ai coloanei, contribuind astfel la corectarea poziţiei vicioase. Mişcările în aceste cazuri se execută lent, cu accent pe tehnică şi nu pe forţă.
Chiar în cazurile mai avansate de deviaţii ale coloanei vertebrale, înotul aduce importante ameliorări prin stimularea respiraţiei, care nu de puţine ori este stânjenită. O aplicare timpurie şi îndelungată asigură succesul tratamentului.
Rezultate foarte bune se obţin practicând înotul în cazuri de atrofii musculare şi în alte diformităţi fizice, rămase după unele boli ale sistemului nervos, căpătate imediat după naştere sau în prima copilărie, şi în special în urmările paraliziei infantile (în scopul reeducării picioarelor, muşchii atrofiaţi îşi recapătă vigoarea). Reuşita tratamentului depinde de începerea neîntârziată a înotului, în faza de recuperare a organismului.
Înotul în apă caldă (peste 24°C) reuşeşte să învingă spasmul muscular care determină poziţii şi mişcări anormale; prin activarea circulaţiei sângelui el ajută la dezvoltarea muşchilor mai slabi, reeducă, de asemenea, mişcările articulare limitate în urma anchilozării.
Înotul este deosebit de folositor persoanelor cu dizabilități. Datorită flotabilităţii, persoanele handicapate pot executa anumite mişcări în apă care le sunt imposibile în alte situaţii şi le sunt de mare folos. Acolo unde se poate practica, medicii prescriu înotul insistent, ca factor curativ în cele mai diverse maladii ale sistemului osteomuscular şi nervos.
Înotul este recomandat ca mijloc terapeutic pentru o multitudine de afecţiuni:
♦ în rahitism – practicându-l cu perseverenţă se obţine corectarea deficienţelor fizice;
♦ corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale, aşa cum am precizat anterior (se corectează prin dezvoltarea muşchilor laterali coloanei şi prin stimularea respiraţiei);
♦ în boli ale aparatului de susţinere sau a urmărilor acestora – paralizie infantilă sau leziuni ale articulaţiilor etc;
♦ la dezvoltarea aparatului locomotor pentru persoanele cu dizabilități;
♦ la copii debili, astenici, cu tulburări în dezvoltarea psihofizică, cu urme de rahitism etc. – se are în vedere pe lângă efectele binefăcătoare ale razelor solare, care favorizează creşterea oaselor, şi acţiunea propriu–zisă a înotului, care stimulează pofta de mâncare, respiraţia şi funcţia inimii, linişteşte somnul, schimbând radical aspectul acestor copii;
♦ tratarea asteniilor nervoase prin acţiunea de stimulare asupra sistemului nervos central;
♦ profilaxia unor manifestări reumatice, musculare sau articulare (profilaxia se exercită împreună cu helioterapia);
♦ în tulburările aparatelor respirator şi circulator.
Cel mai important dintre obiectivele enumerate rămâne influenţa asupra psihicului copilului. Câştigând încrederea micului (şi nu numai) bolnav în reuşita tratamentului, element ce creşte atunci când copilul simte că stăpâneşte apa, se influenţează favorabil sistemul nervos, factor indispensabil pentru reuşita procesului de vindecare.
Înotul are efecte bune şi în unele boli interne şi, în special, în tulburările aparatelor respirator şi circulator. Toate cazurile în care funcţionarea normală a plămânilor este stânjenită (leziuni organice sau funcţionale) se pot trata şi prin practicarea înotului. Efectele acestui tratament se pot urmări controlând capacitatea vitală şi apneea voluntară, care cresc de la o lecţie la alta.
Se recunoaşte azi înotului o acţiune favorabilă şi în combaterea varicelor (dilataţii ale venelor), scăzând presiunea venoasă, element care joacă un mare rol în apariţia acestei boli.
Persoanele cu tensiune arterială scăzută, obosite, astenice se simt reconfortate după o şedinţă de înot. Acţiunea de echilibrare a sistemului nervos din pereţii vaselor de sânge îşi găseşte aplicarea în marele grup al tulburărilor neurovegetative. Se ştie că din toate sporturile, înotul dă procentul cel mai mic de tulburări vegetative, tocmai datorită acestei acţiuni.
Activând circulaţia sângelui, înotul împiedică depunerea de substanţe grase (colesterină) în pereţii vaselor de sânge, combătând astfel arteroscleroza; de aceea, practicarea lui se recomandă şi la vârstă înaintată. Acţionează favorabil asupra persoanelor hipotensive, activează metabolismul.
Pentru acţiunea sa uşor excitantă, înotul se recomandă în unele tulburări ale glandelor cu secreţie internă; de exemplu, în insuficienţa tiroidiană (mixoedem), în care arderile organismului sunt încetinite, iar copilul prezintă o întârziere în dezvoltarea psihofizică.
Prin practicarea înotului se obţin rezultate bune şi în obezitate. Se admite azi, că limitarea alimentaţiei sau anumite medicamente, luate izolat, nu pot avea rezultate de durată, atâta vreme cât nu se îmbină şi cu practicarea exerciţiilor fizice. În cadrul acestui tratament înotul dă rezultate foarte bune, stimulând arderile din corp, normalizând funcţiile glandelor cu secreţie internă (afectate serios în această boală), contribuind la scăderea grăsimii depuse pe abdomen, coapse şi şolduri. Superioritatea înotului faţă de alte mijloace ale culturii fizice în această boală constă în aceea că, în afara efortului depus prin mişcările de plutire, se mai cheltuieşte o cantitate de energie pentru păstrarea temperaturii corpului.
În stări de convalescenţă după unele boli, după operaţii pe oase sau articulaţii, stări de constipaţie etc., înotul aduce o contribuţie reală în cadrul tratamentului prin mişcare.
Indicaţiile înotului în diverse boli le considerăm de mare utilitate pentru instructorii de cultură fizică, pentru părinţi şi pentru toţi cei dornici de a se instrui în acest domeniu, întrucât le pune la îndemână un mijloc eficace, simplu şi plăcut, de tratare a diferitelor afecţiuni.
Igiena şi aspectul recreativ al înotului
La primele semne de frig (învineţirea buzelor, tremurături) se recomandă mărirea intensităţii exerciţiilor sau ieşirea din apă continuând, dacă temperatura aerului o permite, cu exerciţii pe uscat. Dacă după lecţia de înot există posibilitatea efectuării unui duş cald, el va fi neapărat urmat de unul rece, cu scopul de a preveni răceala.Este contraindicat să se intre în apă încălzit în urma jocului sau a expunerii îndelungate la soare, căci retragerea rapidă a sângelui din vasele capilare de la suprafaţa corpului ar putea afecta aparatul cardiovascular, expunând copiii la îmbolnăvire.
Intrarea în apă se va face la cel puţin 1 – 2 ore de la masă, deoarece o parte însemnată din sângele corpului este concentrată în jurul aparatului digestiv, în vederea digestiei.
Scufundările şi jocurile de apă efectuate la adâncimi mai mari nu sunt permise decât după un antrenament sistematic, pentru a preîntâmpina inflamaţiile canalului auditiv (otite) care pot să apară la înotători. Tot în acest scop se recomandă ca înotătorii să nu se spele cu săpun în urechi. Acţiunea chimică a săpunului combinat cu apa contribuie la dizolvarea stratului de ceară ce acoperă pielea foarte sensibilă a canalului, dând posibilitatea bacteriilor să o atace.
Caracterul igienic este demonstrat prin efectele favorabile asupra organismului uman, atât ca dezvoltare fizică cât şi psihică.
Ca mijloc recreativ, înotul este larg răspândit datorită accesibilităţii sale la toate vârstele (sugari – bătrâni). Caracterul său recreativ este asigurat de faptul că practicarea lui nu necesită eforturi materiale deosebite, se poate practica în orice lac, râu sau apă marină.
Apa însăşi reprezintă o atracţie. Copiilor le place apa, acolo îşi organizează jocuri, care depăşesc cu mult imaginaţia celor mari. În apă se pescuieşte, se desfăşoară canotajul, surfingul, schi-ul nautic, plimbările cu diferite ambarcaţiuni cu vele sau cu motoare, se fac sărituri în apă, scufundări, acrobaţii.
Absenţa forţei gravitaţionale duce la efecte de relaxare şi detensionare a stării fizice şi mentale. Astfel, înotul constituie un mijloc de agrement care asigură destinderea necesară după muncă printr-o odihnă activă şi o organizare folositoare a timpului liber.
Înotul este practicat în scop de odihnă şi de refacere. Organismul, după o activitate îndelungată (şcolară, profesională) are nevoie de o perioadă de refacere, de odihnă, pentru a-şi întări starea de sănătate şi a-şi reface forţele în vederea reluării activităţii. În această direcţie am văzut că înotul prin multiplele efecte pe care le exercită asupra organismului, prin acţiunea factorilor naturali de mediu, are o acţiune deosebit de eficace.
